Trupa de soliști de la Opera Beijing vine la ULIM

Miercuri, 1 martie, la ora 12.30, la ULIM (Aula Magnifica, et.4), va avea loc o întâlnire a studenților și cadrelor didactice cu trupa soliștilor de operă din China, invitați la Festivalul Internațional de Muzică “Mărţişor 2017”, cu ocazia celor 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Populară Chineză și Republica Moldova. Artiștii vor povesti despre tradiția și tehnicile operei chineze. Evenimentul de la ULIM este organizat de Institutul ”CONFUCIUS”. Delegația e compusă din 28 de persoane, în frunte cu dna Lu Yang, artist de gradul I (cel mai înalt din China), laureată a multiplelor și celor mai prestigioase premii din Țara Marelui Zid.

Pe 2 martie, trupa chineză va prezenta un spectacol, la Opera Națională:

www.nationalopera.md.

Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM


27.02.2017