Cupa Institutului ”Confucius” din cadrul ULIM a reunit cunoscuți tenismani din RM, România și Ucraina

Prima ediție a competiției de ping-pong - Cupa Institutului ”Confucius” din cadrul ULIM, organizat de Federația de Tenis de Masă din Moldova, a reunit peste 190 de participanți din RM, România și Ucraina.

Evenimentul a fost prilejuit de Ziua Națională a Chinei și a  devenit, întâi de toate, gazda comunității pasionaților de tenis de masă din țara noastră, anume din Chișinău, Balți, Tighina, Tiraspol, Dubăsari, Cahul, Comrat, Cantemir, Ungheni, Călărași și Căușeni. Câștigătorii au fost recompensați cu premii bănești de Institutul ”Confucius”.

La competiție au luat parte 15 maeștri în sport, între care unul de talie mondială. Cei mai cunoscuți tenismani, participanți la recenta competiție de ping-pong au fost Vladimir Semipiadnîi (participant la zece campionate mondiale de tenis de masă, multiplu campion al RM), Denis Țărnă (unul dintre cei mai puternici jucători de tenis din RM, în prezent, participant la campionate mondiale), Veniamin Dubrovin (participant la campionate mondiale), Ecaterina Șmîganovskaia (una dintre cele mai importante jucătoare din RM), Natalia Brânză (câștigătoarea Campionatului European din Croația).

”În afara unui sistem eficient de învățare a limbii și culturii chineze, Institutul ”Confucius”  promovează și un mod sănătos de viață în rândul studenților săi, prin practicarea sportului. Aceasta a fost și adevărata filosofie de a viețui în lume a marelui  Confucius privind sănătatea spirituală și cea fizică. De aceea, Institutul ”Confucius” va continua susținerea tinerilor sportivi, precum și a veteranilor sportului, inclusiv prin acordarea de finanțări. Mai mult, pe viitor, preconizăm organizarea unor turnire la tenis de masă pentru diplomați, rectori și profesori”, menționează dl. Radu Plămădeală,  directorul din partea RM al Institutului ”Confucius”.

 

Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM


04.10.2016