Franceza pentru non-lingviști și fenomenul tracului

Centrul de Reușită Universitară, Catedra Filologie Romanică „Petru Roșca” ULIM și Centrul de Reușită Universitară al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți au organizat o masă rotundă cu participarea lectorilor stagiari și a studenților, viitori profesori de limbă franceză. Predarea limbii franceze pentru non-lingviști și diminuarea barierei lingvistice, a fenomenului tracului, stării emotive în comunicarea în limba străină a fost chestiunea dezbătută și mereu la ordinea zilei în cercetările didacticienilor.

Alături de colegii de la instituția bălțeană și studenții de la ciclurile licență și masterat, dl. Ghenadie Râbacov a împărtășit din experiența sa pedagogică de peste 13 ani, precum și din competențele achiziționate la varii stagii și formări în domeniul didacticii și metodologiei predării.

Franceza nu reprezintă doar un obiect de studiu, ci și un instrument de transmitere și circulație a cunoașterii, abordarea pedagogiei actuale fiind una interdisciplinară. Această abordare pentru disciplinele non-lingvistice (DNL), dificultățile în predarea francezei unui public eterogen de studenți – au fost alte probleme discutate.

”Profesorul de DNL este un nou tip de cadru didactic. Am putea chiar afirma că acesta profesează o nouă meserie, fiindcă predă o buna parte din cursul său într-o limbă care nu este nici limba sa maternă, nici cea a elevilor săi, nici de școlarizare a majorității. Așadar, acest tip de profesor rămâne a fi un specimen rar în sfera educației”, menționează dl. Ghenadie Râbacov.

La finalul mesei rotunde, tinerii au improvizat un mic discurs de două-trei minute, în limba franceză, în fața publicului, mesajul acestuia fiind unul social. Scopul a fost de a le oferi studenților sfaturi utile pentru a depăși frica de a vorbi în public.

Conform evaluării participanților, Ina Neagu, studentă în anul III, la Facultatea de Litere, a fost declarată cel mai iscusit orator dintre cei peste 20 de tineri prezenți. Alexandrina Ciobanu, studentă în anul III și Veronica Odagiu - în anul II masterat au fost alți doi ULIM-iști care au luat parte la dezbateri.

După www.filologieromanica.ulim.md


12.12.2016