Voluntari ai Corpului Păcii participă la instruirea viitorilor asistenți sociali și psihologi

Voluntari ai Corpului Păcii sunt formatori invitați în cadrul workshop-ului de azi, la ULIM, pe tema prevenirii traficului de ființe umane și asistența victimelor acestui fenomen. Evenimentul este organizat de Facultatea Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială și Catedra Asistență Socială și Sociologie „Nicolae Sali”.

”Pregătim profesioniști de talie internațională, cu competențe de a lucra cu toate grupurile de populație în situații de risc sau dificultate. Prin astfel de activități, încercăm să asigurăm o legătură coerentă între pregătirea academică a studenților și context social, economic și politic. Astfel, ne propunem să invităm cât mai mulți experți practicieni, cu experiență internațională, pentru a oferi studenților cât mai multe oportunități de cunoaștere”, menționează dna Svetlana Haraz, șefa Catedra Asistență Socială și Sociologie „Nicolae Sali”.                          

”Pregătim viitori specialiști în prevenirea fenomenului traficului de persoane”

Formatorii americani invitați - Christine Soria și Dave Bugayong atrag studenții psihologi ai ULIM într-un dialog interactiv, susceptibil dezvoltării abilităților de a preveni traficul de ființe umane și de a oferi asistență victimelor acestuia.

”Participanții la discuții au oportunitatea de a înțelege complexitatea fenomenului și necesitatea unei abordări multidisciplinare, sistemice în asistența persoanelor vizate. Problematica dezbătută este una dintre cele mai actuale în  lume. Noi, ca voluntari ai Corpului Păcii, oferim o imagine globală despre flagel, dar și asupra impactului în RM. Instruim tinerii cu privire la prevenție”, spune dna Christine Soria.

”Studenții noștri sunt și viitorii profesioniști, care vor contribui al diminuarea fenomenului prin prestarea unor servicii de calitate”, observă dl. Anatolie Oprea, unul dintre profesorii organizatori ai evenimentului.

Detalii despre formatori

Dl. Dave Bugayong este voluntar al Corpului Păcii din Moldova, originar din Los Angeles, în prezent, profesor de educația pentru sănătate, la Liceul Teoretic „Budești”. Până a veni în Moldova, a predat limba engleză în China.

Dna Christine Soria este magistru în consiliere în asistența socială și are experiență de lucru cu victime ale violenței domestic și abuzului sexual. Este voluntară în Corpul Păcii și activează în domeniul prevenirii traficului de ființe umane și predă educația pentru sănătate, în instituții din Briceni.

Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM


11.02.2016